Apel la decenţa gândirii – cele Două Românii

Mintea umană reuşeşte, prin resorturi ce-mi rămân străine, să eludeze o anumită formă de bun-simţ, să-i zicem bun-simţ al gândirii, apelând de cele mai multe ori la raţionamente complicate, ocolind sistematic răspunsurile simple, dar incomode.

Cel mai recent exemplu şi pe care vreau să-l supun atenţiei este teoria „celor Două Românii”. Temă intens dezbătută de mass-media, prezentă în multe dintre comentariile „poporului” la articolele de presă, teoria care bate orice logică şi orice gândire de bun-simţ.

Simplificat, teoria asta spune cam aşa: există Două Românii. O Românie a LOR şi România Noastră. Adică EI şi NOI. Cine sunt EI? În primul rând politicienii. Apoi orice om care a ajuns să aibă o avere „suspectă”. Dar şi aştia sunt în gaşcă cu politicienii, deci îi punem la grămadă. Cine suntem NOI? Păi noi suntem poporul, în general săraci (cu cât eşti mai sărac cu atât eşti mai „curat”, eşti un bun reprezentant al NOSTRU), preferabil victime ale nedreptăţii (deşi în general e suficient să fii sărac, dacă eşti sărac e deja destul de clar că ţi se face o nedreptate). Abia acum urmează mecanismul interesant al teoriei: orice problemă a NOASTRĂ e din vina LOR. Exemplu: Am făcut credite să NE cumpărăm o maşină sau un LCD şi nu mai avem bani să le returnăm: EI sunt de vină. Gândirea de bun-simţ ar fi, cred eu, că am estimat greşit că salariul meu va creşte sau se va menţine la acelaşi nivel pe o perioadă de x ani. De unde aş trage şi învăţămintele de rigoare. Dar teoria celor Două Românii, pe care mulţi, prea mulţi, dintre conaţionalii noştri o împărtăşesc e că Guvernul/Parlamentul/Băncile, deci EI, sunt de vină pentru că n-au gestionat corespunzător economia / n-au dat legi corespunzătoare / nu mi-au dat banii de pomană.

EI sunt bogaţi şi NOI suntem săraci?! De ce? Pentru că EI au furat de la NOI.  Deja începem să ne pricepem în aplicarea teoriei. Problema mea, pe care nu ştiu câţi dintre adepţii teoriei o pun, este de unde au venit EI. Pentru că dacă aplicăm teoria strict, EI ar trebui să fi venit de undeva de pe Marte şi fără ştiinţa sau voia noastră să se fi instalat acolo sus, la conducerea ţării. E adevărat că odată la câţiva ani mergem la vot, dar orice am vota mereu alegem prost. Ghinionist popor, parol! Vrem, nu vrem, ne-am ales cu EI pe cap şi trebuie să tragem ponoasele. Soluţia salvatoare?! Păi e simplu: Să scăpăm de EI! Să reducem numărul de parlamentari (deşi mulţi ar vrea să-i reducem de tot), să impozităm averile, să-I umplem de „respect” pe la mitinguri (vezi sloganuri chiar de la greva profesorilor) şi în discuţiile cu prietenii/alţi experţi în analiză politică/televiziuni. De ce sunt pensiile şi salariile mici? Nu vor EI să le mărească? De ce ne-am împrumutat de la FMI? Ca să aibă EI ce să fure.

Observăm că din toate aceste exemple de aplicare a teoriei NOI ieşim nevinovaţi. NOI nu suntem responsabili de nimic rău (cu excepţia cazurilor când mai trosneşte unul vreun pieton pe trecere – iar şoferul nu e vreun fiu de bogătaş, că altfel ar fi tot EI). Mă gândesc că asta ni se trage de la „tătuca Stalin”, o cultură politică paternalistă. Dar nici aşa nu prea are sens, pentru că EI nu sunt de-ai noştri, nici urmă de paternalism. Una e „statul trebuie să-mi dea” şi alta e „dar EI nu vor”. Să fie o frustrare atât de mare a eşecurilor Noastre încât simţim nevoia să o avem din ce în ce mai des pe ecranele televizoarelor? Pur şi simplu trebuie să dăm vina pe altcineva? Greu de răspuns, dar povestea cu NOI şi EI pare că a devenit deja o televenovelă de mare audienţă.

Sau sunt eu singurul căruia i se pare dubioasă toată povestea cu cele Două Românii?

Posted in: Scena Politica