SAU CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ NUMEŞTI LUCRURILE GREŞIT…
Pe 6 mai 2010, Preşedintele Traian Băsescu anunţă că, în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional, Guvernul va aplica „varianta încrederii”, constând, în principal, în „reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din România, cu 25%” şi „este previzibilă o reducere a pensiilor cu 15%” (discursul integral aici). Nu mi-am propus să mă opresc asupra oportunităţii economice a măsurilor prezentate de preşedinte, ci voi remarca, pentru început, că Preşedintele, în discursul său, numeşte acest set de măsuri „varianta încrederii„.
Pe 9 mai 2010, Primul Ministru Emil Boc şi Ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu susţin o conferinţă de presă în care prezintă concluziile discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (declaraţiile integrale aici). Reproduc doar primele paragrafe din acest discurs:
Emil Boc: Bună seara tuturor. Am avut în aceste zile multiple întâlniri cu reprezentanţii coaliţiei care susţin guvernul, de asemenea întâlniri cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene, Băncii Mondiale, de asemenea întâlniri cu membrii Guvernului şi preşedintele României.
În acest moment suntem în măsură să vă prezentăm, în sinteză, câteva dintre concluziile acestor întâlniri şi cu privire la ceea ce urmează să se întâmple în perioada următoare.
În ceea ce urmează, am să mă axez pe patru elemente în prezentarea mea: Unu. De ce suntem nevoiţi să luăm măsuri de austeritate? Doi. Ce alternative avem? Trei. Ce măsuri propune guvernul? Patru. Care sunt consecinţele acestor măsuri pe care le propunem?
Remarcăm că din declaraţia lui Emil Boc a dispărut „varianta încrederii” şi şi-au făcut loc „măsurile de austeritate”. Şi ce, veţi spune? Nu sunt aceleaşi măsuri? Dar nu de măsuri vorbim aici, ci de instituirea unei ordini a lucrurilor.
Îi mulţumesc lui Ştefan Stănciugelu pentru că readuce în atenţie aceste vorbe ale lui Confucius:
„Esenţialul este să numeşti corect lucrurile. Dacă denumirile nu sînt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile şi muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile şi muzica nu mai pot înflori, judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte. Dacă judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte, poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte“.
Revenind la discursul lui Emil Boc, numărăm folosirea cuvântului „austeritate” de 8 ori. Sunt „măsurile de austeritate” o numire corectă a lucrurilor? Să reluăm în ordine inversă argumentul lui Confucius, aplicat la situaţia noastră, plecând de la efecte: poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte (de revăzut protestele din a doua parte a acestui an, inclusiv protestul poliţiştilor şi protestul angajaţilor de la Ministerul de Finanţe), judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte (de revăzut deciziile Curţii Constituţionale, deciziile instanţelor privind scăderea salariilor bugetarilor şi contestarea puternică pe care au generat-o în societate şi în mediul politic), riturile şi muzica nu pot înflori (de revăzut cum a evoluat mass-media în a doua parte din 2010), treburile statului merg prost (de revăzut eficienţa aplicării „măsurilor de austeritate”).
Văzând aceste efecte, se prefigurează concluzia că lucrurile nu au fost numite corect. Dar de ce „măsurile de austeritate” nu sunt o numire corectă? Să ducem analiza în zona simţului comun, acolo unde are loc interacţiunea dintre numirea lucrurilor şi populaţie. Întrebaţi-vă, ce aţi prefera, măsuri de austeritate sau măsuri de relansare? Întrebaţi în jurul vostru, fără să numiţi vreo măsură concretă, pe care dintre cele două le preferă oamenii? De ce, chiar şi când acţiunile concrete sunt aceleaşi, oamenii preferă măsurile de relansare în locul celor de austeritate? Răspunsul este foarte simplu şi ţine tot de simţul comun. Aşa cum ne aşteptăm de la o fabrică de pantofi să producă pantofi, de la măsuri de austeritate aşteptăm să producă sărăcie, iar de la măsurile de relansare aşteptăm să producă (din nou) prosperitate. Este un lucru normal, de bun simţ, ca oamenii să-şi dorească prosperitate, nu sărăcie.
Exemplu meu, cel cu măsurile de relansare, nu e poate cea mai bună alegere pe care Puterea o putea face în numirea lucrurilor, dar cred că arată suficient de clar cât de greşite au fost măsurile de austeritate. Iar aici nu vorbim de vreo distorsiune generată de media, ci chiar de discursul (discursurile, chiar!) Primului Ministru. O simplă căutare pe pagina web a Guvernului folosind termenul „austeritate” returnează 99 de rezultate (!!).
Este foarte greu de presupus ce s-ar fi întâmplat dacă Boc numea lucrurile corect. Dar faptul că a nesocotit sfatul lui Confucius nu i-a adus, cu certitudine, niciun beneficiu.
Blogu` lu` Ciobanu 
Adi Zăbavă
26 decembrie 2010
Nu-mi doresc sa-l contrazic pe Confucius 🙂 dar aplicat la contextul actual, citatul său, sau mai degraba regasirea tezelor din citatul sau in spatiul actual si implicit legatura dintre ele, tine mai degraba de o potrivire a lucrurilor si nu neaparat de situatii cauza-efect. Sau cel putin asa mi se pare mie.
Punctul de vedere e bun. Intr-adevar nu vom sti ce s-ar fi intamplat daca Boc „numea lucrurile corect”, asa cum zici tu. Problema pe care eu o sesizez vine din susbstanta problemei ridicata de tine. Mai precis: poti numi „corect” lucrurile (in cazul corect insemnand oportun si nu neaparat corect in adevaratul sens al cuvantului) cand rezultatul lucrurilor chiar aduce dupa sine saracie? Si mai pe sleau: le poti numi masuri de relansare cand ele (cel putin pe termen scurt) aduc saracie si scaderea nivelului de trai? Iar de aici discutia devine si mai complexa. Pentru ca apar in scena caracteristici ale poporului-cetatenilor-societatii (nu stiu care e cel mai bun cuvant) precum solidaritatea (cea mai pregnanta tema a presedintelui atat in campania electorala cat si dupa; si nu vorbesc aici de solidaritate in sine ci de prezenta sau absenta ei), dar si opinii (termen generic) ale poporului. Pentru a doua categorie iti amintesc cat de jos stau in incredere parlamentul, guvernul etc. Toate chestiile astea traduse vin cam asa: noi (putere), cu un nivelul de incredere sub orice critica, putem veni in fata populatiei sa spunem ca adoptam un pachet de masuri pentru relansarea economiei (ca sa luam exemplul tau) in contextul in care marea majoritate a populatiei (fie vorba intre noi) e preocupata mai ales de ziua de maine si n-are nici o legatura cu termeni precum viziune pe termen mediu sau lung si tot in contextul in care masurile alea pe termen scurt vor aduce saracie si scaderea nivelului de trai?
Repet, articolul si ideea lui mi se par bune. Dar eu cel putin parca nu m-as arunca intr-o concluzie ci spre o intrebare ce trebuie dezbatuta.
Marius-Mugurel Ciobanu
26 decembrie 2010
Aici noi doi avem o abordare diferită. Tu spui, dacă înţeleg eu bine, că o realitate obiectivă precede numirea lucrurilor. „Le poti numi masuri de relansare cand ele (cel putin pe termen scurt) aduc saracie si scaderea nivelului de trai?” Eu zic că ar fi mai degrabă invers, numirea lucrurilor contribuie la construirea acelei realităţi obiective. Să dau un exemplu. Dacă mănânc parizer în fiecare zi, înseamnă că sunt sărac (numirea lucrurilor rezultă dintr-o realitate obiectivă). Dar dacă mănânc parizer pentru că sunt econom şi strâng bani să-mi cumpăr o bicicletă, să zicem… Deci numind lucrurile în funcţie de realitatea obiectivă a fost greşit, pentru că eu sunt de fapt econom, nu sărac. Dar dacă numirea lucrurilor precede ceea ce am numit realitate obiectivă, totul capătă sens. Deci, da, le pot numi măsuri de relansare când aduc sărăcie şi scăderea nivelului de trai.
Să revenim acum la măsurile Guvernului. Dacă le numim măsuri de relansare, ele capătă un sens, acela al relansării, deci al prosperităţii, fie ea şi viitoare. La fel cum aş economisi pentru o bicicletă. Dacă le numesc măsuri de austeritate, scopul lor devine austeritatea, deci sărăcia. Iar a fi sărac nu e acelaşi lucru cu a fi econom. Prin simpla numire a lucrurilor, am schimbat sensul aşa-zisei realităţi obiective. Mai departe se pune, evident, problema credibilităţii. Probabil că nu ar fi fost mulţi care să-l creadă pe Boc dacă ar fi vorbit despre măsuri de relansare, probabil că Opoziţia le-ar fi numit oricum măsuri de austeritate şi totuşi, aceia care ar fi aderat la numirea „măsuri de relansare” ar fi fost mai mult decât deloc. E, totuşi, ceva. Plus că, la momentul respectiv, Guvernul mai avea câte ceva în sondaje la încredere. Acum pot să zică ce vor, pur şi simplu nu mai sunt în poziţia de a numi lucrurile, cred că nici cei care i-ar vota nu-i mai cred.
În concluzie, numirea corectă a lucrurilor nu l-ar fi transformat pe Boc în vreun Erou, dar ar fi avut efecte mai bune asupra imaginii sale, dar şi asupra eficienţei măsurilor (când obiectivul e austeritatea, austeritatea tinzi să o obţii, dacă e relansarea, tendinţa chiar e spre relansare – un fel de profeţii care se împlinesc singure, ştii povestea).