Cât este preţuită munca în România?

„Când cetăţenii mor de foame, ei sunt îndreptăţiţi să-şi mănânce conducătorii” – Bogdan Hossu, preşedinte Cartel Alfa

Ca să vedem în ce măsură ar trebui criticată sau aplaudată afirmaţia din titlu, emisă cu ocazia mitingului de protest din 19 mai 2010, m-am gândit să supun atenţiei unele cauze ale aşa-zisei „foamete”, sau, mai general, a sărăciei din România.

Pentru a evita capcana subiectivismului, am ales comparaţia cu o altă ţară confruntată în perioada crizei cu mişcări sociale ample: Ungaria.

Indicatorii pe care îi propun spre analiză au fost selectaţi pornind de la afirmaţia lui Adam Smith, conform căreia munca este izvorul avuţiei naţiunilor.

Statisticile arată în felul următor:

România: efectivul salariaţilor la data 31.12.2009: 4333,8 mii (sursa: INS)

Ungaria: efectivul salariaţilor în trimestrul IV 2009: 3782,8 mii (sursa KSH – Agenţia de Statistică Ungară)

Produsul Intern Brut România 2009: RON 491273,7 milioane (sursa: INS şi MFP) – EUR 115,89 mld (la un curs mediu în 2009 de 4,239 EUR/RON)

Produsul Intern Brut Ungaria 2009: HUF 26 094 824 mil (sursa KSH – Agenţia de Statistică Ungară) – EUR 93,01 mld (la un curs mediu în 2009 de 280,5393 HUF/EUR)

Rezultă de aici un PIB/salariat (EUR) de 26740,96 (RO) vs 24587,6 (HU)

Iată şi marea noastră problemă:

Fără să fie vreo descoperire revoluţionară, nu avem cum să nu ne întrebăm: Poate România, cu 4,3338 milioane salariaţi, să susţină un trai decent pentru cetăţenii săi? Oare la care cetăţeni se referă citatul cu care am deschis articolul? La salariaţi?

Să mai aruncăm o privire pe cifre, înainte de atrage vreo concluzie pripită:

Câştigul salarial mediu brut la data 31.12.2009: RON 2023 (sursa: INS)

Câştigul salarial mediu net la data 31.12.2009: RON 1477 (sursa: INS)

Numărul şomerilor înregistraţi la 31.12.2009: 709383 (sursa: INS)

Numărul mediu pensionari trimestrul IV 2009: 5694 mii (sursa: INS)

Pensia media trimestrul IV 2009: RON 707 (sursa: INS)

Să îndrăznim un calcul atunci. Dacă presupun că pensia medie a fost aceeaşi şi în primele 3 trimestre, atunci cheltuielile cu pensiile în 2009 au fost de… RON 4025,658 milioane lunar, adică RON 48307,896 milioane… adică 9,8% din PIB.

Dacă presupunem că salariul mediu net a fost pe parcursul întregului an 2009 cel de la 31.12 şi că numărul de salariaţi a fost constant (deşi e o sursă de eroare, aproximarea va fi satisfăcătoare), ajungem la câştiguri salariale nete în 2009 de RON 76812,2712 milioane, adică 15,63% din PIB.*

* Trebuie să ştim totuşi că în România erau înregistrate la 31 decembrie 2009 541782 de PFA (sursa: ONRC) pe care le-am putea, eventual, considera un echivalent al muncii salariate.

Cifrele pe care le-am vehiculat până acum duc la următoarele concluzii:

– În România, după cum mulţi dintr voi ştiu deja, sunt foarte puţini salariaţi în raport cu populaţia totală. Deşi contribuţia acestora la bugetul general consolidat este semnificativă (4,77% din PIB numai diferenţa între salariul brut şi salariul net + contribuţia angajatorului la CAS – 20,8% din salariul brut – adică  încă 4,55% din PIB, ajungând la un total de 9,22% din PIB – bugetul general consolidat în 2009 a însemnat 31,881% din PIB, deci salariaţii au contribuit la cu 34,57% din bugetul general consolidat), în ciuda faptului că au avut câştiguri salariale nete de 15,63% din PIB.

Prin urmare, orice măsură destinată a descuraja nemunca trebuie să facă parte din strategia economică a ţării pe termen lung, mediu şi scurt.

– Diferenţa dintre salariul minim pe economie şi ajutorul de şomaj minim (RON 600 vs RON 450) este mult prea mică, încurajând nemunca. Având în vedere situaţia economică actuală care nu permite creşterea salariului minim, decât cu consecinţe grave asupra pieţei muncii, măsura de scădere a ajutorului de şomaj este necesară.

– Orice impozitare suplimentară a muncii (fie ea şi progresivă) descurajează munca şi împovărează suplimentar şi nejustificat salariaţii.

– Orice măsură de protecţie socială menită să descurajeze munca trebuie restrânsă.

– Orice măsură menită să elimine sau să diminueze barierele de pe piaţa muncii este binevenită.

– Orice măsură menită să diminueze povara fiscală asupra muncii este binevenită şi, în măsura în care contextul economic o va permite, strict necesară.

Revenind la afirmaţia domnului Hossu, nu putem decât să îi dăm dreptate. Cu o singură completare însă: Atunci când cetăţenii care muncesc mor de foame, ei sunt îndreptăţiţi să îşi mănânce conducătorii. Dar când în România se încurajează nemunca, cât timp nemunca asigură multora un trai decent, a spera la o presiune socială în acest sens pare utopic. Iar în acest vitrege condiţii, a spera la apariţia unui partid care să sprijine munca înseamnă doar speranţă.

Posted in: Economie