Posttotalitarism şi ură

Posted on 17 Noiembrie 2010 de

2



Comentariu la editorialul Nu există ţară pentru casapi al lui Vlad Stoicescu din Evenimentul Zilei:

Comunismul şi hitlerismul sunt reprezentări ale realităţii ce proliferează cel mai înjositor sentiment de care omul este capabil: ura criminală. Înainte de a fi utopii sau ideologii, construcţii sociale, politice sau economice, cele două totalitarisme sunt „punerea în scenă” a homofobiei prin crimă.

Cortegiul Sacrificaţilor de Aurel Vlad – Memorialul Durerii Sighet

De ce, ne întrebăm adesea, mulţi dintre oamenii din jurul nostru consideră comunismul (poate şi nazismul) „o idee bună aplicată prost”? Oare nu au înţeles că sărăcia şi comunismul nu pot exista decât împreună? Oare nu au înţeles importanţa libertăţii de exprimare sau a libertăţii economice? vor întreba democraţii.

Răspunsul e mult mai simplu, îl avem sub ochii noştri, chiar în piaţa publică. Spaţiul public (fie că vorbim de talk-show-uri, trafic, proteste de stradă sau formuri de internet) este încărcat de ură. Deşi suntem într-un alt secol decât cel care a găzduit totalitarismele criminale, ura rămâne sentimentul pe care mulţi, prea mulţi dintre cei din jurul nostru, îl revarsă. Ura unora faţă de Iliescu, ura faţă de Băsescu, ura faţă de moguli, ura faţă de bugetari, ura faţă de bogaţi, ura faţă de politicieni, ura faţă de cei care au votat PSD, PD-L, etc., ura faţă de cei care ne urăsc, ura tuturor împotriva tuturor. O ură ce canibalizează orice comunitate, care face imposibilă comunicare, care ne izolează, ne face să nu ne mai (re)cunoaştem.

Pare că, în jurul nostru, posmodernismul e doar un posttotalitarism în care am renunţat la crimă, dar n-am renunţat la ură.

Anunțuri
Posted in: Încotro?