Despre perversitatea statului social

Posted on 4 Noiembrie 2010 de

0



Continui seria articolelor Stat, putere şi societate cu o discuţie aplicată despre Statul social.

Odată cu modificarea raporturilor de putere din societate generate de răspândirea sistemului economic capitalist, statul generează noi mecanisme astfel încât să-şi păstreze eficacitatea ca instrument de putere.

Clamând cele mai bune intenţii, statul încearcă să acapareze una dintre cele mai importante funcţii ale societăţii: solidaritatea. Cum să nu-şi găsească susţinători politicile statului având ca scop echitatea, protecţia socială, eradicarea sărăciei, accesul gratuit la servicii de sănătate?!

Odată preluată această funcţie, statul trebuie să se îngrijească de implementarea ei. Iar primul pas nu poate fi decât obţinerea resurselor necesare.

„Statul (solemn): Oameni buni, de ce să vă mai îngrijoraţi pentru bătrâneţea voastră?! Lăsaţi că vă dau eu pensii (aplauze din public).

Statul (în şoaptă): Că pentru asta cu un sfert din munca voastră cotizaţi la mine, aproape că nu mai contează. (solemn) Orice stat este dator să ofere cetăţenilor săi o bătrâneţe liniştită! (publicul e în picioare, aplaudă frenetic)”

Acesta este statul social. Putem, evident, duce discuţia către forme mai dure, precum statul socialist, sau forme totalitare (statul comunist). Dar să rămânem la Europa zilelor noastre şi la statul social. Am ajuns la punctul în care statul social merită o definiţie: acel stat care acaparează funcţii ale societăţii pentru a justifica astfel controlul asupra unor resurse.

Perversitatea de care vorbesc în titlu constă în faptul că statul social justifică creşterea gradului său de control asupra resurselor societăţii prin cele mai nobile intenţii: protejarea şomerilor, săracilor, bătrânilor, bolnavilor.

Dar Europa – veţi spune -, Europa o duce bine! Un singur exemplu, care arată foarte bine principiul după care funcţionează statul social, fie el şi un stat vest-european, democraţie avansată: politicile privind fumatul. Cheltuielile statului cu serviciile medicale nu mai sunt sustenabile, spun politicienii. Cum le echilibrăm? Unul dintre răspunsurile lor: suprataxarea fumatului (prin nişte accize pe care cunoaştem foarte bine, inclusiv în România). În felul acesta: 1) scade numărul de fumători, deci scad şi cheltuielile cu sistemul public de sănătate şi 2) creşte bugetul disponibil.

Statul social ne oferă servicii de sănătate gratuite, doar că trebuie să plătim pentru ele.

 

Pe alte bloguri:

Pensii de stat si solidaritate intre generatii – i-conomics

Anunțuri