Despre „drepturile sociale”

Posted on 8 Iunie 2010 de

11



Dreptul la securitatea persoanei. Pentru ca toţi membrii unei comunităţi politice să aibă asigurată securitatea personală, toţi membrii acelei comunităţi politice sunt obligaţi să nu comită acte care periclitează securitatea personală. Cei care nu respectă această obligaţie sunt pedepsiţi. Pedeapsa are în vedere, în primul rând, descurajarea nerespectării obligaţiei. Sintetizăm: dreptul tuturor la securitate personală, obligaţia tuturor de a nu periclita securitatea celorlalţi.

Dreptul la proprietate. Pentru ca toţi membrii unei comunităţi politice să poată exercita dreptul de proprietate, în toate aspectele lui, totţi membrii acelei comunităţi politice sunt obligaţi să nu comită acte care să pericliteze sau să limiteze proprietatea privată. Pedeapsa are în vedere, în primul rând, descurajarea nerespectării obligaţiei. Sintetizăm: dreptul tuturor la proprietate privată, obligaţia tuturor de a nu periclita proprietatea privată.

Am dat doar două exemple pentru a clarifica prima categorie de drepturi la care vreau să mă refer. Le voi numi, fără vreo legătură cu literatura de specialitate, drepturi egal distribuite. Aceste drepturi sunt asigurate, în egală măsură, pentru toţi membrii unei comunităţi politice. Aceste drepturi există datorită obligaţiei tuturor membrilor comunităţii politice de a renunţa la o parte din libertatea lor (libertate văzută ca lipsa unor limite legale/politic instituite asupra posibilităţii de a acţiona a individului). Drepturilor egal distribuite le corespund obligaţii egal distribuite. Protejarea acestor drepturi implică limitarea posibilităţilor de a acţiona ale individului. Drepturile egal distribuite îi spun individului ce să nu facă, nu şi ceea ce trebuie să facă.

Pentru ca respectarea drepturilor egal distribuite să fie posibilă, comunitatea politică trebuie, pe baza unui algoritm ce variază de la caz la caz, să asigure contribuţia fiecărui individ cu resurse pentru funcţionarea unor instituţii. Întrucât, la nivel individual, eludarea contribuţiei este mai avantajoasă, dar la nivelul întregii comunităţi politice, este mai avantajos ca fiecare să contribuie conform algoritmului stabilit, această contribuţie cu resurse, să îi spunem impozit, nu poate rămâne voluntară, ci trebuie impusă. Nu mi-am propus aici să arăt care dintre algoritmii de contribuţie este just sau nu, ci doar să demonstrez că funcţionarea instituţiilor care apără drepturile egal distribuite necesită o contribuţie din partea membrilor comunităţii politice, nu voluntară, ci impusă, un impozit.

A doua categorie de drepturi la care vrea să mă refer poate fi rezumată sub următoarea formă. Dreptul vizează o parte a comunităţii politice şi se bazează pe obligaţia altei părţi a comunităţii politice. Cum ar fi, spre exemplu, dreptul celor care nu muncesc de a avea un venit minim garantat. Acest drept se bazează pe obligaţia celor care muncesc să contribuie cu resurse. Acest tip de drepturi este cunoscut sub numele de „drepturi sociale”. Generalizând forma, asupra unei părţi a comunităţii politice se instituie o obligaţie, astfel încât să fie asigurat dreptul unei alte părţi a comunităţii politice. Vom numi această categorie drepturi de redistribuire.

În timp ce, în cazul drepturilor egal distribuite, obligaţia apare sub forma limitării cadrului de acţiuni permise membrilor comunităţii politice, în cazul drepturilor de redistribuire, obligaţia apare sub forma impunerii unei anumite acţiuni. Spre exemplu, pentru a asigurarea drepturilor de redistribuire, un muncitor care face n cuie (din care o parte sunt contribuţia la funcţionarea instituţiilor pentru asigurarea drepturilor egal distribuite), mai trebuie să producă suplimentar p cuie, care vor fi destinate redistribuirii.

Trebuie să fim atenţi să nu confundăm impozitul plătit pentru asigurarea drepturilor egal distribuite (drepturi pentru toţi, obligaţii pentru toţi, contribuţii în funcţie de algoritmul ales) cu „impozitul plătit” pentru asigurarea drepturilor de redistribuire (drepturi pentru unii, obligaţii pentru unii, contribuţii de la unii).

Nu susţin pledoaria libertariană împotriva drepturilor de redistribuire. Ceea ce am vrut să subliniez este că între drepturile egal distribuite şi drepturile de redistribuire există o distincţie calitativă clară. În timp ce prima categorie implică acele drepturi care stau la temelia comunităţii politice, asumate, voluntar sau nu, de toţi cetăţenii şi a căror încălcare, de către reprezentanţii comunităţii politice, înseamnă o limitare a libertăţii membrilor acestei comunităţi politice, a doua categorie, drepturile de redistribuire, trebuie să se bazeze pe un grad rezonabil de acceptabilitate din partea celor care suportă obligaţiile aferente. Însăşi existenţa comunităţii politice depinde de asigurarea drepturilor egal distribuite, în timp ce drepturile de redistribuire indică doar o relativă prosperitate şi solidaritatea socială a comunităţii politice.

Cu riscul să nasc furia aşa-zisei stângi, o comunitate politică ce asigură cetăţenilor săi drepturi egal distribuite, dar nu asigură drepturile de redistribuire, este o comunitate lipsită de solidaritate, individualistă, dar o comunitate care asigură drepturile de redistribuire, fără să asigure drepturile egal distribuite, este nedreptate, furt şi sclavie.

PS: Cum arată un text care nu face distincţia calitativă între cele două tipuri de drepturi vedeţi aici.

Add to FacebookAdd to TwitterAdd to Technorati

Like This!

Anunțuri
Posted in: Încotro?