Scutul antirachetă şi poziţia României în relaţia SUA-Rusia

Posted on 9 Februarie 2010 de

0



Acest articol este un răspuns la articolul domnului Cristian Călugăru, România pe scut (http://www.masteratpolitic.ro/politica-externa/romania-pe-scut/)

O analiză geopolitică simplă ne arată că România nu poate fi, obiectiv vorbind, neutră. În ciuda modificării semnificative pe care lupta pentru resurse a suferit-o, în sensul diminuării factorului militar şi a creşterii celui economic, poziţia României, ca linie de demarcaţie între Est şi Vest, dar şi deschiderea la Marea Neagră, transformă ţara noastră într-o miză pentru influenţa marilor actori internaţionali. Şi să nu uităm că armele rămân ultimul mijloc de luptă pentru resurse. Aşa cum războiele din Irak şi Afganistan au arătat, componenta “soft power” este importantă dar, atunci când un potenţial inamic are o capacitate militară superioară la care, în ultimă instanţă, poate apela, eşti vulnerabil. Cu asta cred că am lămurit de ce nu se întrevede, cel puţin în viitorul apropiat, posibilitatea eliminării puterii militare de pe scena internaţionale.
A doua problemă care se pune în cazul nostru este dacă poziţia României trebuie să fie vehementă pro-SUA, cu riscul de a supăra Rusia. Aici trebuie să realizăm, în primul rând, că “eliberarea de sub ocupaţie nazistă” de către tancurile ruseşti la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial diferă de mijloacele prin care SUA îşi proiectează influenţa. “Mă tem însă că suntem arealul pe care o pisică şi-l marchează prin mijloace specifice.”, susţine domnul Cristian Calugaru. Total adevărat, dar la fel de important este mijloacele prin care pisica îşi marchează arealul. Or, dacă SUA îşi marchează arealul prin acorduri privind instalarea de capacităţi militare la graniţa cu sfera de influenţă a Rusiei, Rusia îşi marchează arealul tot ca în al Doilea Război Mondial (E vreo diferenţă între eliberarea de sub ocupaţie fascistă şi salvarea Osetiei de o invazie Georgiei?). Cazul Georgiei, insuficient dezbătut, în opinia mea, la vremea respectivă, arată clar cât de importante sunt garanţiile de securitate. Analizând paralela pe care autorul articolului o face cu retragerea aureliană, nu pot să nu întreb? Dacă romanii nu ar fi fost deloc în Dacia, implict nu s-ar mai fi retras ulterior, nu am mai fi fost cotropiţi de popoarele migratoare? Dacă Rusia ar avea ocazia să atragă România în zona sa de influenţă nu ar face-o, indiferent dacă suntem sau nu aliaţi apropiaţi ai SUA? Ba da, nu ar ezita niciun moment. Din acest punct de vedere, poziţia vehementă pro-SUA este perfect justificată, dezirabilă chiar.
A treia miză invocată de autor este cea a dependenţei energetice de Rusia. Să nu uităm că Rusia nu ne furnizează gaza naturale în mod dezinteresat, ci o face pentru că noi plătim gazele respective. Criza gazelor din Ucraina, care a fost o poziţie de forţă a Rusiei, nu ar trebui să ne inducă în eroare. Rusia este dependentă de veniturile obţinute din vânzarea către restul Europei a resurselor energetice la fel de mult. A spune că nu trebuie să supărăm Rusia pentru că ne VINDE gaza naturale echivalează cu a ceda în faţa unui şantaj. Cu atât mai mult cu cât, în cazul României, dependenţa de gazul rusesc este mult mai mică decât în cazul altor state. Deci nu poate constitui un argument valabil împotriva colaborării militare cu SUA.
Argumentul meu ar putea fi rezumat astfel:
1. România nu poate sta în afara sferelor de influenţă ale marilor puteri (iluzia neutralităţii);
2. Intrarea în sfera de influenţă a SUA este preferabilă intrării în sfera de influenţă a Rusiei;
3. Colaborarea militară cu SUA, prin amplasarea scutului antirachetă, nu poate aduce riscuri mai mari decât cele existente deja, fie ele militare sau economice;
Prin urmare, votul meu este în favoarea deciziei CSAT.

Add to FacebookAdd to Twitter

Like This!

Anunțuri
Posted in: Scena Politica