Despre intervenţia statului în economie – Desacralizarea pieţei

Posted on 23 Septembrie 2009 de

3



Criza financiară şi economică mondială a readus în discuţie dreptul şi oportunitatea statului de a interveni în economie. Majoritatea statelor au ales susţinerea economiilor naţionale prin intervenţia, mai mult sau mai puţin directă, a statului. De cele mai multe ori intervenţia statului alterează inevitabil concurenţă, conducând la o distribuirea a resurselor diferită de cea generată de piaţa liberă. Cât de eficientă sau nu este invervenţia statului priveşte mai degrabă calculul economic şi nu face obiectul discuţiei de faţă. În timp ce oportunitatea invervenţiei statului în economie poate fi calculată (ipotetic), problema pe care vreau să o expun aici este dacă statul ar trebui sau nu să intervină în economie. În ultimă instanţă, discutăm dacă statul are sau nu dreptul să altereze sistemul concurenţial şi, deci, să modifice alocarea resurselor. Vom plasa această discuţie în sfera statelor democratice.

Statul democratic este expresia instituţională a voinţei politice a cetăţenilor săi. Chiar cu imperfecţiunile ei (legate de sistemul electoral, prezenţa la vot, manipularea cetăţenilor), democraţia asigură un grad acceptabil de reprezentativitate.

Relaţia dintre un stat democratic şi piaţă este una destul de complexă, dar care în esenţă poate fi exprimată astfel: piaţa este una dintre expresiile statului în societate, iar în cazul unui stat democratic piaţa este astfel expresia voinţei cetăţenilor. Piaţa nu poate exista înaintea, în afara sau deasupra statului. Deşi adesea se vorbeşte de antiteza piaţă-reglementare, piaţa însăşi nu poate exista în afara reglementării, în afara garanţiei statului. Piaţa există deoarece statul reglementează proprietatea privată, contractele, etc. Piaţa liberă nu este haos, ci este organizare, organizare al cărei responsabil şi garant este statul. Piaţa liberă, în sensul strict al expresiei, nu există, pentru că însăşi ideea de piaţă înseamnă reguli pe care actorii din piaţă trebuie să le respecte. Piaţa nu este dereglementare, ci este un anumit tip de reglementare.

Sper că modul în care am definit relaţia între stat şi piaţă a reuşit să atrag atenţia asupra exceselor discursive care apar atunci când se discută despre oportunitatea intervenţiei statului în economie. Pentru că intervenţia statului în economie este permanentă şi normală, întrucât statul trebuie să se asigure că regulile stabilite, regulile pieţei, sunt respectate (chiar şi când vorbim de statul liberal de tip laissez-faire intervenţia statului în economie – în sens strict – rămâne necesară pentru a asigura fie şi respectarea regulilor minime).

Care este atunci sensul uzual al expresiei „intervenţia statului în economie”? Această expresie este folosită în general pentru a desemna intervenţii ale statului care alterează concurenţa şi contravine principiilor pieţei libere. Liberalismul argumentează că piaţa liberă este singura în măsură să asigure alocarea optimă a resurselor, prin urmare alterarea pieţei nu mai asigură această alocare „optimă”.

Dar cine stabileşte că aceasta este alocarea „optimă”? Piaţa. Şi cine defineşte alocarea „optimă”? Piaţa. Şi cine este piaţa? … Are dreptul această entitate abstractă care este piaţă să definească ce înseamnă alocarea optimă a resurselor? Aceasta este întrebarea în jurul căreia dezbaterea liberalism – social-democraţie ar trebui să se concetreze astăzi. Pentru că piaţa asigură că resursele vor ajunge la cei care le pot valoriza economic cel mai bine şi sunt o recompensă a performanţelor economice ale acestor actori. Dar piaţa nu poate fi considerată responsabilă în cazul în care cetăţenii unei ţări consideră că alocarea resurselor nu este optimă. Atunci cine răspunde în numele pieţei? Păi este evident, statul. Statul democratic, prin reprezentanţii săi, răspunde în faţa cetăţenilor.

Cu alte cuvinte, piaţa nu poate fi considerată ca eternă, imanentă şi de neînlocuit pentru că ea nu este decât o expresie derivată a voinţei cetăţenilor, are doar o legitimitate indirectă dată de stat, care răspunde prin reprezentanţii săi politici pentru piaţă, în cadrul alegerilor libere.

Prin urmare, intervenţia statului în economie, fie că alterează sau nu concurenţa, este perfect justificată pentru că ea nu există şi nu poate exista decât prin garanţia statului. În acelaşi timp, invervenţia statului nu înseamnă eşecul pieţei, ci statul trebuie să intervină tocmai pentru a împăca obiectivele acestei entităţi abstracte care este piaţă (şi scopul pieţei este producerea a cât mai multă bogăţie) şi obiectivele cetăţenilor, traduse prin agenda politică.

Intervenţia statului este deopotriva justificată cât şi necesară. Aşa cum spune un slogan conservator: Liberalismul trebuie pus în slujba societăţii, şi nu invers. Intervenţia statului în economie poate fi blamată doar prin inoportunitate. Atunci când agenda politică nu mai exprimă voinţa cetăţenilor, atunci când cetăţenii nu sunt suficient de bine informaţi sau politicienii nu sunt suficient de competenţi, intervenţia statului poate fi inoportună, dar ea nu poate fi niciodată nedreaptă (cu condiţia să se facă fără încălcarea drepturilor cetăţenilor şi a legilor).

Democraţia şi piaţa nu vin la pachet. Deşi capitalismul precede istoric democraţia, piaţa există astăzi pentru că ea şi-a dovedit utilitatea pentru cetăţeni. În momentul în care consideră că piaţa nu mai răspunde nevoilor şi aşteptărilor lor, cetăţenii sunt îndreptăţiţi să intervină. Iar aceasta apare în democraţie sub forma „intervenţiei statului în economie”.

PS: Articolul meu nu are ca scop susţinerea argumentelor social-democraţiei sau ale liberalismului. Dimpotrivă, el oferă o perspectivă dinamică asupra statului, fără să excludă vreuna dintre cele două ideologii. Ceea ce am vrut să subliniez este că indiferent de identitatea ideologică a guvernării piaţa nu este supremă, ci rămâne rezultatul voinţei cetăţenilor deci trebui să funcţioneze în beneficiu acestora. De asemenea, am ocolit discuţia privind caracterul oportun sau inoportun al invervenţiei statului în economie în cazuri punctuale pentru că această dezbatere ar trebui lăsată pe seama economiştilor.

Add to FacebookAdd to Twitter

Like This!

Anunțuri