Povestea cu alesii nostri (care sunt sau nu sunt ai nostri)

Posted on 29 Martie 2009 de

0



Un anumit post de televziune de la noi  s-a gandit ca ar fi dragut daca ar scoate un birou undeva pe strada, intr-o gara, intr-o piata, unde sa fie printre oameni, sa arate ca de fapt discuta problemele lor. Eh, intr-o zi, saptamana trecuta, biroul din povestea noastra, cu tot cu moderatoare si invitati ( niste domni care aveau treaba cu ocuparea fortei de munca ), s-au mutat intr-o piata dintr-un oras oarecare, ca sa discute situatia locurilor de munca pe timp de criza, cum ar putea oamenii sa se reprofileze, si cum nu e totul pierdut daca la 50 de ani esti dat afara de la uzina la care ai lucrat jumatate din viata.

Ce e important in povestea noastra nu e ce s-a discutat in emisiune, ci un fragment mic dintr-o pauza, cand cineva s-a apropiat de biroul cu moderatoare si invitati, si i-a intrebat despre ce discuta, uimit ca analizeaza tocmai problemele importante pentru oraselul lor. Din ce povestea moderatoarea ca s-ar fi discutat in pauza, totul parea de parca s-ar fi aflat intr-un oras pierdut, unde oamenii sunt atat de departe de cei care-i conduc, incat nu se cunosc unii pe ceilalti, domnul care intervenise chiar mentionand ca guvernantii par sa nu aiba nicio idée despre problemele lor. Eh, oamenii se plang, ca nu-i asculta nimeni, ca de fapt voteaza degeaba, pentru ca toti sunt hoti, toti vor puterea si pe urma uita si asa mai departe. Pe undeva s-ar putea sa existe un adevar, si cel mai sigur e de gasit in relatia, aparent din ce in ce mai distanta, intre alegatori si alesi.

Bucuria si mandrie mai mare ca vizita unui presedinte, mai greu de gasit pentru o comunitate mica. Dar presedintele e sus, oamenii voteaza pentru el, il stiu acolo in capitala, il vad la televizor in vizite, il vad dand declaratii, il vad cu familia, si le place, isi stiu tara condusa de un om de treaba. Oamenilor intotdeauna le place sa stie detalii personale, dincolo de rolul formal pe care il au cei care-i conduc. Cu toate astea, desi nu sunt prea multi cei care inteleg, oamenii voteaza deputati care sa le apere interesele in Parlament. Or, tocmai aici e distanta mai mare. Fie ca nu inteleg ca la ei trebuie sa ceara ajutor, fie ca de multe ori nici nu-i stiu, fie ca parlamentarii uita ca au fost alesi de o anumita circumscriptie si ca nu toata saptamana au activitate in capitala, fie ca uneori sunt bine intentionati dar legilor le ia prea mult timp sa ajunga in monitor, fie ca nu stiu sa-si faca publice reusitele pentru comunitate, comunicarea intre alegatori si cei alesi e aproape inexistenta. Alesii nostri nu-s ai nostri. Si uneori, daca nu de cele mai multe ori, nici nu e nevoie ca ei sa se implice prea mult, sa aduca un bine vizibil comunitatii, alegatorii se multumesc cu o prezenta, cu o cunoastere si o recunoastere, cu un dialog, cu o poza in care alesul zambeste fericit alaturi de familie, de presedinte, de oameni importanti. Nu e nevoie decat de putine bunavointa. De ambele parti. Si de putina informare.

Anunțuri
Posted in: Scena Politica