Valori vs Valoare

Posted on 25 Martie 2009 de

1



Nu de puţine ori am citit, uneori în articolele unor jurnalişti respectabili, că în românii de astăzi nu mai au un sistem de valori, că, deşi am câştigat multe de la Revoluţie până astăzi, ne-am pierdut sistemul de valori. Opinia este larg împărtăşită de românii care ştiu şi cum era viaţa „atunci”. Infracţionalitate mai redusă, violenţă mai redusă, mai mult bun-simţ, etc. Şi aşa au devenit generaţiile post-decembriste lipsite de valori. Şi totuşi, întrebarea îmi pare firească: cum de cei ce au trăit într-un sistem totalitar aveau valori, iar cei ce s-au format în sistemul democratic nu le au. Fără să fiu acuzator sau arogant, am încercat să-mi construiesc un răspuns, o explicaţie. Care pleacă însăşi de la modul în care, cred eu, cei ce împărtăşesc opinia „vidului de valori” definesc aceste valori. Societatea comunistă s-a manifestat adesea, la nivelul vieţii cotidiene, prin lipsa de alternative. Lucrezi doar acolo unde ai fost repartizat, îţi cumperi alimente doar de la alimentara din cartier (pentru că e şi singura), îl venerezi pe Marin Preda pentru că e cam singurul scriitor cu ceva talent, etc. Evident că lipsa de alternative nu este totală (ar fi şi imposibil), însă cred că pot vorbi fără să greşesc de o limitare drastică a alternativelor. Or este clar că omul din societatea comunistă avea nevoie de un resort psihologic care să îi permită să trăiască cu „deciziile” pe care le ia (cu alternative limitate). Atunci el va dezvolta un mecanism compensatoriu care poate fi descris în felul următor: am făcut lucrul ăsta pentru că aşa trebuia făcut/aşa era bine să fac/aşa e corect/aşa e moral, etc. Deci practic lucrurile pe care le-am făcut sunt în conformitate cu sistemul de valori. Dar cum alternativele sunt limitate, şi deci asemănătoare pentru toţi, rezultă de aici sisteme de valori omogene, împărtăşite de categorii numeroase. Dintr-un sistem de valori omogen se desprind uşor şi natural valori dominante, deci, voila, avem o „societate cu valori”. Cum de au dispărut valorile prin democratizare? Simplu: mai multe alternative, rezultă mai multe sisteme de valori ale indivizilor, absenţa valorilor dominante la nivelul societăţii, deci avem o „societate fără valori”. Şi acum, apucă-te şi explică-le oamenilor că de fapt valori avem, dar ele nu mai sunt uniforme, că individul de lângă de tine doar fiindcă e rocker şi are plete nu înseamnă că e needucat sau lipsit de „valori”, ci doar că are altele. Adică s-ar numi treaba asta un fel de societate pluralistă.

Ce învăţăminte tragem de aici (o să le pun sub formă de întrebări ca să nu supăr pe nimeni):

A avut societatea comunistă un set de valori stabile, în condiţiile în care ele par a fi intrat în pământ după 89?

Este stabilă o societate care nu împărtăşeşte un set de valori comune, cum este cea de acum?

Mai poate tradiţia să genereze acel minim set de valori comune necesar convieţuirii?

Paradoxul ar fi că în ziua de azi, deşi par a lipsi valorile, nu lipseşte valoarea. Asta dacă vă gândiţi, aşa cum mă gândesc eu, la valoare în sens capitalist, ca un aport adus societăţii şi care este confirmat de cerere. Pentru că e clar că dacă eu fac maşini şi tu le cumperi (adică am şi cerere pentru ele), am adus un plus de valoare în societate. Or pe acest principiu, nu este evident cât plus de valoare aduc astăzi OTV-ul, Libertatea, McDonalds, etc.? Deci e clar că valoare avem.

Şi acum urmează marea întrebare: Ce facem cu valoarea dacă nu avem valori?

Anunțuri
Posted in: Fără categorie