Adevărul în politică? O problemă de imagine!

Posted on 3 Mai 2008 de

16



Citeam pe blogul lui Victor un articol despre Adrian Năstase şi mi-am adus aminte de ceea ce scria  Edward L. Bernays, citându-l pe William Trotter, în  Cristalizarea opiniei publice, apărută în 1923:

Dacă examinăm compoziţia mentală a omului obişnuit vom observa că în aceasta intră numeroase judecăţi foarte precise asupra unor subiecte de o foarte mare diversitate, complexitate şi dificultate. […]

Desigur că majoritatea acestor opinii nu au o bază raţională, atât timp cât multe dintre ele privesc probleme care, din punctul de vedere al experţilor, sunt încă nerezolvate; cât despre celelalte, este clar că pregătirea şi experienţa omului obişnuit nu îl îndreptăţesc să aibă o opinie asupra lor. Metoda raţională folosită adecvat duce la concluzia că în legătură cu cele mai multe din aceste întrebări ar trebui să aibă o singură atitudine – să se abţină.

Revenind astfel la articolul lui Victor, nu vreau să induc ideea că nu are pregătire sau experinţă, pur şi simplu nu cred că are de unde să ştie dacă Năstase e vinovat sau nevinovat. E dreptul lui să scrie pe blog despre asta, dar opinia lui se construieşte mai degrabă pe structuri care se folosesc de raţiune ulterior, pentru a justifica opinia deja formată. Am folosit un singur exemplu, destul de elocvent cred eu, pentru a-mi permite generalizarea.

La nivelul societăţii actuale, politica şi adevărul şi-au pierdut orice urmă de interdependenţă. Adică în politică adevărul valorează fix 0. De ce? Pentru că, în sistemul democratic modern, adevărul nu prezintă valoare în sine. Contează numai felul în care electoratul poate identifica ceea ce este adevărat sau nu şi poate face asocierea cu diferitele forţe politice existente. Ori este destul de clar că societatea actuală a atins un asemenea grad de complexitate încât actul guvernării, spre exemplu, nu poate fi cunoscut şi înţeles de marea majoritate a cetăţenilor.

Actorii politici, conştienţi că cetăţeanul este incapabil să distingă faptele reale, adevărate, vor încerca să speculeze această slăbiciune. Adevărul se transformă astfel într-o problemă de credibilitate. Este important ca imaginea pe care politicianul o oferă electorului, cu privire la fapte, să fie credibilă. Pentru asta nu este suficient ca imaginea oferită să fie credibilă logic, raţional, ci ea trebuie să fie credibilă afectiv.

Observăm în viaţa politică faptul că fiecare forţă politică foloseşte „adevăruri” diferite, incompatibile între ele. Câştigă nu cei care prezintă o imagine mai aproape de realitatea propriu-zisă (inaccesibilă electoratului larg), ci cei care colorează imaginea cât mai convingător, mai credibil, mai aproape de ceea ce electoratul vrea să vadă şi să audă.

Din această cauză, una dintre cele mai de temut arme din politică este „linşajul mediatic”. Distruge-i credibilitatea unui om politic şi i-ai distrus cariera politică. Revenind la exemplul lui Victor: A fost AN linşat mediatic? Da. A furat AN cât a fost prim-ministru? Nu ştiu. Este justificat tratamentul la care a fost supus? Probabil. Politicienii nu fac altceva decât să speculeze abil reacţia opiniei publice, a individului, aşa cum o descrie William Trotter mai sus.

Din punctul meu de vedere, avem de-a face cu o eroare a sistemului politic actual. Nu doar în România, ci în cadrul democaţiilor în general. Faptul că ajungem să votăm, fără să ştim practic ce votăm. Guvernarea poporului, dacă a existat vreodată aşa ceva, a devenit doar o iluzie bine vândută. De fapt însăşi sistemul încurajează astfel manipularea, tacticile perfide, „linşajul mediatic”. Întrucât această eroare nu poate fi eliminată, consider că ar fi cam 2 modalităţi de a o estompa.

1. Reorganizarea sistemului către ceea ce liberalii defineau ca stat minimal. Creşte responsabilitatea fiecărui individ în societate, scade responsabilitatea statului, implicit scade puterea de influenţă a politicului. Soluţia este una riscantă, încercările de a pune în practică principiul statului minimal relevând până acum pericolul unor grave dezechilibre. S-ar spune că omul nu este pregătit să fie chiar atât de liber.

2. Descentralizarea sistemului ar duce la transferul de putere către liderii locali. Aici, oamenii fiind mult mai „apropiaţi” de deciziile luate, şi-ar putea forma o imagine mai apropiată de realitate. Posibilitatea politicienilor de a construi imagini ar fi mult restrânsă, marja de credibilitate fiind mult mai îngustă.

E politica o problemă de fizică socială? Optică, mai exact?

Anunțuri
Posted in: Fără categorie