Ponderea pensionarilor în total populaţie va ajunge, de la 28% în prezent, la 32% în 2025, urmând ca în 2050 să atingă 45%, în situaţia păstrării vârstei medii de pensionare din prezent, aflăm din Raportul comisiei prezidențiale pentru analiza riscurilor sociale și demografice, apărut în 2009. Aspectele financiare ale problemei (cine va plăti pensiile acestora?) le găsiţi discutate pe larg pe cursdeguvernare.ro, aici.
Interesant este să ne imaginăm cum ar arăta o campanie electorală în 2050, dacă acel procent de 45% pensionari devine realitate. Având în vedere că avem şi noi – de bine, de rău – o democraţie, e şi mai interesant de imaginat cum vor formula autorităţile politicile publice, pentru că e clar că niciun partid nu-şi va permite să neglijeze acest bazin electoral (am mai discutat, aici, că scopul existenţei oricărui partid politic este să obţină şi să exercite puterea. Buna guvernare vine – dacă vine – pe un loc secundar).
Ce vor dori cei 45% să le promită un partid? Ar trebui să ne aşteptăm ca, în 40 de ani, pensionarii să ajungă să ceară altceva decât pensii mai mari? 45% din total populaţie ar ajunge, probabil, să însemna undeva peste 50% din populaţia cu drept de vot. Va fi, de departe, cel mai important segment electoral. Pe care, clar, niciun partid nu îl poate neglija. Mai mult, dacă în cazul altor segmente electorale e greu de coagulat un interes politic comun (întreprinzători, angajaţi la stat, angajaţi la privat, tineri, şomeri, asistaţi social nu pot fi uniţi de o singură promisiune concrete), pentru majoritatea votanţilor (adică pensionarii) cuvântul magic va fi “pensii mai mari”. Pentru cei care sperau că promisiunile electorale de tip licitaţie (-Să crească pensiile cu x%!, – Ba cu x+1%!, etc.) sunt doar o etapă în viaţa noastră politică… ar fi bine să ne obişnuim cu ideea.
Da, veţi spune, dar orice partid care ajunge la guvernare va trebui să meargă pe sârmă pentru că va fi foarte dificil să mulţumească pensionarii (citiţi pe cursdeguvernare.ro despre impactul bugetar al unei asemenea situaţii). Va îndrăzni vreun partid să facă exces de promisiuni fără acoperire? Reformulez. Există ceva care ne face să credem că partidele nu vor face în continuare exces de promisiuni fără acoperire?
Despre promisiunile electorale nu mai sunt multe de zis. Dar cum va arăta guvernarea? Să ne aşteptăm la o tiranie democratică a majorităţii formată din pensionari? E posibil ca partidele care ajung să guverneze să fie suficient de iresponsabile încât să sacrifice evoluţia pe termen mediu şi lung de dragul intereselor electorale pe termen scurt? Foarte probabil, da. Spun asta în contextul în care o democraţie mult mai bine consolidată decât a noastră, Ungaria, doar ce a naţionalizat pensiile private. Evident că politicienii nu vor putea păcăli economia (aia care produce bunăstarea), aşa că pensiile tot mici vor fi. Doar că nicio forţă politică nu va avea, cel mai probabil, curajul să facă sacrificii pe termen scurt pentru o dezvoltare economică pe termen mediu şi lung. Iar votanţii-pensionari vor gândi, probabil, în celebra expresie a lui Keynes: pe termen lung, suntem cu toţii morţi! Aşa că, foarte probabil, trebuie să ne obişnuim şi cu permanentizarea pomenilor electorale. Guvernul care măreşte pensiile în an electoral, băgându-şi picioarele în el de buget, e aici ca să stea!
PS: Am publicat acum vreo săptămână un posibil discurs social-democrat. Contextul pentru care l-am gândit este cel prezentat aici. Şi cred cu tărie că este un tip de discurs pe care îl vom auzi din ce în ce mai des odată cu creşterea ponderii pensionarilor în totalul populaţiei.


Dragos
3 februarie 2011
Cred ca ai mers un pic cam departe cu profetiile. Multi credeau ca stiu ce se va intampla in 2009 si s-au inselat tare rau. Crezi ca asa va fi in 2050? Mai ales ca uiti un aspect. In 2050 noi vom fi pensionarii!
Marius-Mugurel Ciobanu
3 februarie 2011
Este unul dintre scenariile posibile. Chiar dacă ponderea pensionarilor nu va atinge 45% (ca urmare a unei creşteri a vârstei de pensionare), importanţa electorală a acestui segment va creşte. Calculele făcute de Comisia prezidenţială sunt bine fundamentate. Eu doar am construit în jurul lor situaţia politică. Nu cred că poate fi contestat că niciun partid nu va putea ajunge la guvernare fără votul masiv al pensionarilor. Crezi că dacă cei generaţia noastră vor fi atunci pensionarii nu vom cere tot pensii mai mari?
sym
3 februarie 2011
Eu cred ca se va intra intr-o spirala negativa destul de repede, mult inainte de 2050. In mod cert, pensionarii vor pune presiune enorma pe clasa politica. In mod traditional, ei vor vota cele mai retrograde, iresponsabile partide care vor defila sub stindardul “maririi pensiilor” si a “dreptatii sociale”. Pensionarii vor avea practic forta electorala de a impune guvernarea. Inevitabil, aceste partide sunt fundamental opuse bunei guvernari, deci ce va capata societatea romaneasca, pe langa cresterea (nominala) a pensiilor, va fi revenirea si permanentizarea mega-coruptiei, a injustiei generale, inclusiv sociale (vedeti sistemul de caste de salarizare si pensii introdus de PSD, in care un magistrat ia pensii de 12 ori mai mari decat media) si a ineficientei guvernamentale.
Acestea se vor plati din marirea impozitelor pe munca si profit (cele pe munca sunt deja printre cele mai mari din UE, banuiesc ca in 20-25 de ani vor deveni sufocante), inventarea de noi impozite pentru populatia activa, si tiparirea de bani. Cel mai probabil, se vor mari drastic impozitele pe proprietate (dar pensionarii vor fi exceptati). Daca pentru o masina cu motor mai mare deja se platesc in Romania impozite mai mari decat in UK, va veni randul locuintelor, apoi al masinilor cu motoare mici, apoi al aparatelor de aer conditionat s.a.m.d.
In primul rand, investitiile in infrastructura, educatie, servicii publice in general vor fi cvasi-inexistente. Acest lucru oricum deranjeaza si acum, am discutat recent cu mai multi bugetari si pensionari care sunt pur si simplu oripilati de faptul ca statul investeste in autostrazi – de exemplu – in loc sa le dea banii lor. Sunt de altfel doua idei de baza, larg raspandite. Prima, ca plata pensiilor e mai importanta decat plata serviciilor pentru populatia activa. A doua, ca nu intereseaza de unde plateste statul, ca de-aia e stat, sa aibe!
Un astfel de electorat majoritar va da o redistributie mult mai clara si simpla a bugetului: salarii pentru caste privilegiate (magistrati, demnitari, servicii, politie), si pensii. Atat, ca nu trebuie nici educatie, nici drumuri, nimic!
In al doilea rand, emigratia tinerilor va fi masiva, mai ales tinand cont de faptul ca ultimele bariere de angajare libera in UE cad acum. Calitatea scazuta a educatiei, trend care foarte probabil se va accentua, va face din Romania un exportator de mana de lucru necalificata in proportie mult mai mare decat pana acum.
Preturile imobiliarelor vor ajunge probabil derizorii: cumparatori-lipsa, impozite enorme.
Aproape sigur se va ajunge in situatii de hiper-inflatie, tinand cont ca este improbabil si defapt de nedorit in viitorul apropiat ca Romania sa adopte moneda unica, al carui viitor oricum e indoielnic. Adoptarea monedei euro ar pune Romania in situatii de incapacitate de plata.
Personal vad cel putin o supapa de reglare naturala a acestei situatii: calitatea actului medical va atinge cote abisale, din lipsa de personal si bani. Asta va taia in mod natural media de viata. Banuiesc ca va inflori pentru o vreme turismul medical in UE, pana ce acestia vor taia macaroana. Dar in ultima instanta, o tara care isi alunga tinerii, privindu-i ca pe gaini bune de jumulit, va descoperi ca nu are cu ce sa-si tina in viata batranii.
Cred ca Romania va traversa o zona foarte arida, cu multa saracie, care va incepe cam in 10-15 ani. Evitarea este aproape imposibila – solutii ar exista, dar nu e vointa politica (probabil ca nici populara).
Marius-Mugurel Ciobanu
6 februarie 2011
Mi-ai amintit de un fragment savuros:
“LEONIDA (minunat de-aşa întrebare): Ei! bravos! ş-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ţi mai trebuie? Apoi, închipuieşte-ţi dumneata numai un condei, stăi să-ţi spui: mai întâi şi-întâi că dacă e republică, nu mai plăteşte niminea bir…
EFIMIŢA: Zău?
LEONIDA: Zău… Al doilea că fieştecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate.
EFIMIŢA: Parol?
LEONIDA: Parol… Par egzamplu, eu…
EFIMIŢA: Pe lângă pensie ?
LEONIDA: Vezi bine; pensia e başca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanţiunea tuturor drepturilor.
EFIMIŢA (cu toată aprobarea): Aşa da.
LEONIDA: Şi al treilea, că se face şi lege de murături.
EFIMIŢA: Cum lege de murături ?
LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile.
EFIMIŢA (crucindu-se cu mirare): Maică Precistă, Doamne! apoi dacă-i aşa, de ce nu se face mai curând republică, soro ?
LEONIDA: Hei! te lasă reacţionarii, domnule ? Fireşte, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! e aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura?
EFIMIŢA: Aşa e… da’… (reflectând mai adânc) un lucru nu-nţeleg eu.
LEONIDA: Ce lucru?
EFIMIŢA: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafă?
LEONIDA (în luptă cu somnul): Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme..” (I.L. Caragiale, Conu Leonida faţă cu reacţiunea)