Domnule Preşedinte,
Îmi permit să vă scriu aceste rânduri apelând la înţelepciunea dumneavostră şi la cele mai profunde simţăminte umane pe care le aveţi. Dincolo de toate acuzaţiile care vi se aduc, sper că întelegeţi care sunt momentele grele prin care unii dintre cetăţenii acestei ţări, copiii acestei patrii trec.
Domnule Preşedinte, sper doar să fiţi lucid şi să priviţi către oamenii din jurul nostru, dincolo de cifre, dincolo de acorduri de finanţare, partide politice sau referendum-uri. Vă rog doar să vă întoarceţi privirea către aceia pe care şi noi, şi dumneavoastră, i-am neglijat prea mult timp. Ne-am prefăcut că, doar pentru că nu ne mai uităm la ei, nu mai există. Le-am luat acestor oameni toată speranţa şi apoi i-am numit (Cu ce drept oare?!) o povară pentru societate. Ei au încetat să mai spere în timp ce noi am încetat să fim oameni. Tinerii sunt viitorul, ne spunem mereu, şi în tot acest timp le arătăm că nu trebuie să-şi doreasca să-mbătrânească printre noi. Cum să privească tinerii viitorul cu speranţă atunci când tocmai bătrânii, cei care ar trebui să le-o transmită, au fost lipsiţi de ea. O societate care nu înţelege că bătrânii de astăzi sunt exemplul, şansa şi însăşi imaginea viitorului ei este, într-adevăr, o societate bolnavă.
Iar pentru o societate cu asemenea boală, mai avem noi dreptul, mai suntem noi oameni dacă ne plângem că nu sunt bani, că ţara e săracă? A reda speranţa bătrânilor noştri nu este un sacrificiu pentru vreo generaţie mai tânără sau pentru bugetul ţării, ci înseamnă a nu întoarce spatele viitorului şi omeniei din fiecare din noi. Niciun efort nu este prea mare pentru a reda, astfel, românilor încrederea, optimismul, demnitatea umană şi ambiţia de a depăşi orice alte greutăţi.
Vă scriu, domnule presedinte, pentru că dumneavoastra aveţi puterea exemplului, să le arătaţi celor ce au uitat cât de mult ţinem la bâtrănii noştri, cât de mult iî respectăm şi preţuim. Altfel, orice argumente economice vom aduce, oricât de mare va fi suma invocată, bătrânii şi tinerii deopotrivă, romanii de azi şi de mâine nu ne vor ierta.
Un tânăr
Sicovitol
23 ianuarie 2011
În sfârşit, un punct de vedere simţit sub toate aspectele. Vuieşte societatea românească de glasuri de imbecili care ar spânzura pensionarii. Prostie, nerecunoştinţă şi lipsă de loialitate – trademark-uri româneşti clasice.
Daniela Ioana
24 ianuarie 2011
Impresionant si inteligent discurs….dar nu m mira cand vine din partea ta.
Felicitari!
Marius-Mugurel Ciobanu
26 ianuarie 2011
Pentru a evita orice confuzie, discursul trebuie privit ca un exerciţiu didactic, nu ca o poziţie politică sau ideologică. Am încercat să formulez cum ar putea arăta un discurs social-democrat în condiţiile de îmbătrânire a populaţiei (cu toate problemele aferente) şi care ţinteşte publicul tânăr.