Zilele trecute la conferinţe s-a ridicat problema moralităţii, (eticii) chiar dacă e o diferenţă sensibilă la nivel calitativ şi cantitativ în timp între cei doi termeni ca un ipocrit (în sens denverian*) ce sunt nu voi face distincţie între ele ci le voi trata ca sinonime.
Probabil moralitatea a fost apreciată ca si vector al comportamentului politic în Grecia antică atunci când Socrate îi acuza pe conducătorii cetăţii de imoralitate. Astăzi Grecia nu mai este model de democraţie iar Socrate a fost omorât, probail din motiv că a vorbit prea mult despre moralitate, la fel întâmplându-se şi cu Saint Just de prin Franţa anilor 1789, care şi-a privit mâinile şi picioarele la câţiva metri în spate.
Cei care citesc acest articol şi sunt moralişti nu vreau să-mi dorescă acelaşi sfârşit, însă cert este că astăzi nu mai avem (nevoie) şi nimeni nu-şi doreşte politicieni moralişti din simplul motiv că morala este o mâncare diferită de politică, se servesc în locuri şi cu oaspeţi şi meseni diferiţi.
Este adevărat că scopul ultim al politicii este acela de realiza binele colectiv, însă nimeni nu spune că acesta trebuie realizat printr-un comportament ghidat de virtute şi valori urmărite de un grup dintr-o comunitate. Problema suferă şi nuanţări temporale şi spaţiale întrucât ceea ce este moral într-o societate la un moment dat în alta poţi fi condamnat şi avea sfârşitul celor de mai sus. Să luăm spre exemplu cazul societăţilor islamice unde libertatea de gândire şi prin urmare libertatea de expresie este nu numai imorală dar şi condamnabilă, or ca că poţi avea un comportament dezirabil social trebuie să gândeşti. Deci cine gândeşte este imoral.
Revenind, dacă un politician demonstrează bună credinţa, ştiinţă, bun simţ, bunăvoinţă, este drept cu cei din jurul său, este echitabil, ese bun creştin, etc, atât în cazuri individuale cât şi colective, atât în particular cât şi în public, cum va fi apreciat acesta ? Cu siguranţă va fi ironizat, ridiculizat iar comportamentul său va fi foarte uşor interpretat ca fiind slugarnic iar el un personaj care nu merită atenţia noastră şi care îşi are mai bine locul la mănăstire decât în spaţiul public. Mai mult mesajele sale vor fi lipsite de consistenţă materială, iar când auzim astfel de mesaje care-şi au originea în valorile de mai sus cu siguranţă vom gândi că nu are nicio şansă să convingă, ba mai mult îl vom suspecta de tentativă de manipulare ieftină.
Nu ştiu dacă e vina noastră că suntem cinici şi că ne-am format gustul apreciativ de aşa natură încât începem să gîndim perverit şi nu mai avem urechi pentru mesajele care exprimă adevăratele valori, însă astăzi adevăraţii oameni politici sunt apreciaţi pentru capacitate de conducere, curaj, bună organizare, popularitate, abilitatea de a se înconjura de oameni şi grupări cu potenţial pentru el care să-l ajute şă-şi îndepliniească obiectivele, hotărâre, maleabilitate ,,tăioasă” , bun negociator şi alte calităţi care nu au nicio legătură cu moralitatea.
Aşadar politica şi morala nu au legătură între ele nu pentru că nu mai vrem noi ci pentru că cele două au criterii de evaluare diferite şi poate se pretează pentru altfel de oameni , iar cei care judecă politica după criterii morale sunt ori creştini inchizitori ori naivi…dar ma bine să nu meargă la vot.
*denver = mariusic
th
29 aprilie 2009
interesanta perspectiva…poate parea foarte plauzibila(mai ales pt societatea romaneasca) DAR:
cum ramane cu binele comun in care scopul NU scuza mijloacele? iti/va amintesc ca barack obama a castigat alegerile in sua utilizand un discurs puternic moral in legatura cu problematica moralei in lupta impotriva terorismului – nu merita limitarea libertatilor individuale de frica unor teroristi(asa cum i-ar placea lui bin.laden sa o faca)
asadar, se poate castiga electorat/simpatie cu un discurs moral(puternic ca mesaj si bine impachetat) – ce parere ai/aveti?
Marius-Mugurel Ciobanu
29 aprilie 2009
@th, ai dreptate. Şi eu cred că discursul moral încă mai poate rezona la electorat. Doar că deciziile politice nu mai sunt luate în termeni de moralitate. Gândeşte-te că tot Obama, ca să rămân la exemplul tău, a promis că nu va da niciun cent din buget (adică banii contribuabililor) pentru a ajuta industria auto. Deci nivelul discursului poate fi definit în termeni de moralitate. Dar ce a făcut în primele săptămâni de mandat? A pompat miliarde de dolari în industria auto. De ce? Pentru că pragmatismul acestei decizii (prăbuşirea industriei auto ar fi determinat un nivel imens al şomajului, susţinut tot de banii contribuabililor, precum şi alte grave urmări greu de anticipat pentru întreaga economie americană) a primat în faţă moralităţii ei. Plus că futamaş a punctat foarte bine: moralitatea este determinată de anumite coordonate spaţio/temporale.
Poate că dacă electoratul ar înţelege că deşi adesea îi este servit un discurs încărcat moral deciziile sunt luate pe alte principii am cunoaşte o consolidare a democraţiilor, în sensul alegerii persoanelor cu adevărat capabile în funcţii din stat.
Poate că e în sine imoral să scoţi moralitatea din politică, dar cred că asta este tendinţa şi dacă nu va fi inversată (şi lideri precum Obama sunt o speranţă că ea ar putea să fie inversată, însă mai au mult până să confirme) politica va fi un domeniu raţionalizat, în care deciziile vor fi luate în termeni de cost/beneficiu (deşi marea majoritate se iau deja în acest fel). Până la eliminarea elementelor de moralitate din discurs nu cred că mai este deci prea mult.